Volumul de poezii „Aş veni să dau nume de flori genunchilor tăi”, de Constantin Preda, apărut la editura „Autograf MJM” – Craiova, 2013, aduce cititorilor un buchet de „flori” de dragoste. Poemele care intră în alcătuirea volumului de faţă, sunt adresate persoanei iubite, fapt susţinut și de dedicaţia: anei anei anei… (pagina a şasea).
Titlul metaforic al volumului „Aş veni să dau nume de flori genunchilor tăi” transmite dorinţa arzătoare a poetului de a se întâlni cu persoana iubită pentru a da nume de flori genunchilor ei. Florile simbolizează gingăşia, frumuseţea şi sensibilitatea.
Experienţele de zi cu zi oferă poetului şansa de a aşterne pe hârtie un nou vers, iar acesta conturează o nouă creaţie. Viaţa reprezintă principala sa sursă de inspiraţie: viaţa mea este chiar lacrima mea, viaţa mea este poezia mea, viaţa mea, una aspră („viaţa mea este chiar poezia mea”).
Din poezia „te iubesc cum doar dumnezeu te-ar mai putea iubi” izvorăşte o mărturie supremă. Dragostea purtată de poet pentru jumătatea sa este asemănătoare cu dragostea Creatorului pentru lucrarea sa. Poetul, într-o oarecare măsură, se simte vinovat pentru iubirea purtată alesei sale: te iubesc de parcă l-aş trăda pe dumnezeu/te iubesc de parcă l-aș trăda pe sfântul petru. Iubirea, pe care o simte şi o poartă poetul, este unică: te iubesc cum n-am iubit pe nimeni pân‘ la tine.
La această iubire nemărginită, divinitatea este martor şi chiar îi dă pământeanului acceptul de a se bucura de ea, alături de aleasa inimii sale: te iubesc de parcă însuşi dumnezeu ar vrea/te iubesc de parcă însuşi dumnezeu ar consimţi/sfinţii toţi îmi dau acceptul de a te iubi.
Sufletul poetului este mereu în prag de păcat: sunt mai aproape de păcat decât de rugăciune, sunt mai aproape de păcat ca de icoană, sunt mai aproape de păcat decât de-nchinăciune („sunt mai aproape de păcat decât de rugăciune”).
Visul rămâne puntea de legătură între realitate şi dorinţa arzătoare a poetului de a fi lângă persoana iubită: o, te-am visat, o te-am visat/n-aveai capot, doar trup miresmat („o, te-am visat, o, te-am visat”).
În nicio clipă, dragostea purtată celor care l-au adus pe lume nu este dată uitării, simțindu-i mereu aproape, gata oricând să-l ocrotească şi dincolo de moarte: şi sfinţii lăcrimează uneori/pentru părinţii mei ce-au devenit pământ de flori; şi sfinţii lăcrimează printre flori/părinţii mei – tablou cu îngeri păzitori („şi sfinţii lăcrimează uneori”).
Poetul recunoaşte că: „nu sunt ctitor de biserici”, „nu sunt uşă de biserică”, poate nici „cel mai frumos poet dintre poeţi”, însă volumul de faţă este „cea mai frumoasă scrisoare de dragoste” pentru persoana iubită.
Date despre autor
Constantin Preda a văzut lumina zilei la 11 ianuarie 1961 în satul Damian, comuna Sadova, judeţul Dolj, din părinţii Gheorghiţa (Apostolache) şi Petre Preda. A urmat Şcoala generală din Damian, Liceul „Fraţii Buzeşti” din Craiova şi Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării – Universitatea Bucureşti. Este Membru al Uniunii Scriitorilor şi, de-a lungul timpului, redactor la mai multe publicații: Cuvântul Libertăţii, Gazeta de Sud, Naţional, 7 Plus, Meridian, director literar-artistic al ziarului Ediţie Specială de Oltenia, redactor-şef al revistei Balcania.
Debutul publicistic îl are în Flacăra (nr. 41/8 octombrie 1981, pag. 19), cu o prezentare a lui Fănuş Neagu, iar debutul editorial îl înregistrează în 1984, cu volumul de versuri: Sora mea, înserarea, Ed. Scrisul Românesc, la recomandările scriitorilor Eugen Negrici, Marin Sorescu, Fănuş Neagu, Gheorghe Pituţ şi Emil Brumaru.