Volumul de povești SF „Atingerea” (alcătuit din 15 texte) al autorului de școală nouă Bogdan-Tudor Bucheru debutează cu textul „O mie de furnici”. Acesta m-a dus cu gândul la începuturile omenirii și la păcatul originar. Pe o insulă, Bărbatul (Adam) și Femeia (Eva) își duceau traiul fericiți unul lângă altul, privindu-se și bucurându-se de viață. Tot în acel ținut mai era și șarpele care, ascunzându-se în coroana unui pom fructifer cu roade inaccesibile, a prins în gură un fruct mare și ispititor care i-a atras Femeii atenția, luându-l de la reptilă.
Întâmplările prezentate în opera „Portret de fată neterminată” m-au amuzat la culme și mă întrebam cum un om credincios poate cădea pradă unor forțe malefice; aceasta este culmea credinței.
Părintele Gheorghe din Dridu, nevasta sa Leontina şi vărul lui Vasile au pornit, la pas, spre biserică (părintele urma să țină slujba), pe un viscol năprasnic. Apariția neașteptată a unei mașini îi bucură pe drumeți căci automobilul urma să le ia efortul drumului din picioare. Cei trei urcă în microbuz, însă aici liniștea și pacea sunt schimbate în teamă și spaimă. Leontina încearcă să intre cu ceilalți pasageri în vorbă, fiind îngrijorată că drumul pe care-l știa dânsa trebuia să se termine, însă de cum vru s-o atingă pe-o femeie, aceasta dispăru.
Același lucru s-a întâmplat și cu ceilalți, în frunte cu șoferul. Acum, cei trei pasageri adunați de pe drum au rămas singuri, dar și prizonieri în microbuz căci ușile acestuia nu mai puteau fi deschise.
Fără vreo cale de scăpare, cei trei sunt furați de somn, însă când se trezesc un musafir le aduce inimile în gât: Ion Dascălu. Nou venitul le explică celor trei că se află cu toții într-o arcă (o ambarcațiune care umblă în lung și în lat și adună lume și poate să-și schimbe înfățișarea).
În această ambarcațiune toți călătorii trăiau prezentul, neluând în calcul trecerea timpului și faptul că mulți dintre ei ar fi fost oase putrede, în morminte reci, în viața pământească de toate zilele.
Opera „La Baba Moșu” ne vorbește despre o practică veche, aceea a ghicitului, care, incredibil, dar adevărat, mai rezistă și în zilele noastre. Deși, Paul este singurul care nu dă crezare cuvintelor rostite de vrăjitor, el este cel care plătește prețul „adevărului”.
Limbajul scriitorului Bogdan-Tudor Bucheru este unul simplu, clar, fără artificii stilistice. Reușește să-l atragă pe cititor, indiferent de vârstă. Pe ici, pe acolo își fac loc în vorbirea personajelor cuvinte precum: „pă”, „acu”, „neică”, „dă”, „o tîră”, „apăi”, „dăștept” etc care redau întocmai mijloacele de exprimare ale acestora.
V-am prezentat pe scurt locul unde orice era posibil, în care oamenii dădeau crezare vorbelor vrăjitoarelor și nu numai.
Operele scriitorului Bucheru sunt savuroase, pline de amuzament și pot fi citite oricând căci din ele ne putem extrage doza zilnică de bună dispoziției. Vă recomand cu plăcere acest volum, lăsându-vă să descoperiți și celelalte texte fantastice.