Titlul: Conexiunea
Autor: Imogen Howson
Editura: Rao
An apariţie: 2014
Număr de pagini: 384
Imagini misterioase, halucinaţii, coşmaruri, vise, niciunul dintre aceste cuvinte nu este potrivit pentru a descrie exact viziunile Elissei Laine Ivory, o adolescentă de şaptesprezece ani aparent normală dar care se confruntă cu o situaţie ieşită din comun. Dacă totul s-ar fi rezumat doar la atât, parcă nu ar fi fost atât de greu de suportat, însă durerea fantomatică şi vânătăile înrăutăţesc viaţa personajului principal, Elissa, din opera „Conexiunea” de Imogen Howson; aceasta, împreună cu părinţii săi, a încercat să caute un sprijin şi un ajutor la diferiţi medici şi puţină linişte în prescripţiile medicale, însă fără rezultatul mult dorit.
Dacă până atunci medicii vizitaţi de adolescentă se rezumau la a prescrie medicamente şi tratamente stupide care sfârşeau prin a fi bune de nimic, Dr. Brien a decis că doar chirurgia o mai poate vindeca pe tânără.
Lumea şcolară descrisă de scriitoarea Howson este una sofisticată tehnic, din viitor. Intrarea elevilor într-o unitate de învăţământ se făcea prin amprentă, iar sistemul antichiul putea trimite mesaje automate părinţilor în cazul în care tânăra ar fi pierdut timpul prin alte locuri şi nu în sala de curs. Şi nu numai la şcoală sunt utilizate de către personaje aparate supernoi pentru a le uşura viaţa şi munca de zi cu zi.
Ciudat este faptul că imaginile văzute de adolescentă prindeau viaţă în realitate, deşi aceasta avea senzaţia că se întâmplau în altă parte ca şi cum Elissa se afla în corpul altcuiva, privind prin ochii acelei persoane străine.
Luând hotărârea de a se ghida după vise şi de a merge în locul văzut cu ochii minţii, Elissa se întâlneşte cu fata pe care o vedea mereu în halucinaţiile sale. Această fată semăna leit cu eroina noastră, iar pe deasupra îi ştia şi numele. Această lume din visele adolescentei fiind reală, putem deduce că în cazul celor două fete este vorba de o conexiune telepatică între două persoane reale şi nu de o anomalie în funcţionarea creierului Elissei.
Cum la părinţi nu putea găsi înţelegere şi sprijin, căci aceştia au catalogat toată povestea cu clona ca pe o nouă halucinaţie, Elissa a decis să părăsească casa şi să pornească spre o nouă viaţă alături de ea, de Rezerva sa. Această nouă fată avea trăsăturile unei gemene, dar era non-umană. Din acest moment cele două surori devin fugare, având poliţia şi autorităţile guvernamentale pe urmele lor. Un prim pas în a scăpa de urmăritori este deghizarea aşa că gemenele recurg la anumite trucuri pentru a-şi schimba înfăţişarea. Schimbarea culorii părului sau lentilele de contact le vor ascunde adevărata identitate pentru câtva timp, însă nu vom şti pentru cât. Acest răspuns îl vom afla doar continuând lectura cu mult spor şi adrenalină.
Deplasarea oamenilor de afaceri şi nu numai prin sistemul solar, în romanul de faţă se face cu ajutorul navelor spaţiale. Un mijloc de transport la care noi, oamenii zilelor noastre, doar visăm. Tot cu acest mijloc nou de transport, Elissa şi sora au plecat spre un loc sigur, unde pot trăi liniştite, însă zborul nu a fost unul plăcut ci unul plin cu evenimente neplăcute căci vânătorii de recompense le apăreau în cale, atacând nava.
Hiperviteza navei cu care călătoreau eroinele romanului de faţă, avea o sursă energetică bizară şi anume puterea unei rezerve; cu alte cuvinte, ale unei persoane asemănătoare cu sora Elissei: Cablul din celula de energie intra în cilindru prin capul tânărului, şerpuia pe o distanţă mică prin lichidul din interior, apoi era ataşat de cadavru prin mufa de la baza craniului său.
De aici venea energia hipervitezei. Nu era doar o celulă de energie. Era o rezervă, Puterea hipervitezei, supercombustibilul top secret pe care IZS îl folosise în ultimii treizeci de ani – venea de la Rezerve.
Cum vor scăpa fetele cu viaţă şi ce viitor le este rezervat, vă las să descoperiţi singuri, citind romanul „Conexiunea” de Imogen Howson. Spor la lectură!