Titlu: De unde vine iubirea
Autor: Lorna Byrne
Colecţia: Biblioteca Rao
Editura: Rao
An apariţie: 2015
Număr pagini: 192
Vestita întrebare „De unde vine iubirea?” pare să-şi fi găsit răspunsul în romanul cu acelaşi titlu de Lorna Byrne.
Opera de faţă debutează cu afirmaţia Suntem toţi iubire pură. Oare aşa să fie? Din prea multă iubire oamenii încep să greşească, să facă lucruri nefireşti şi dureroase pentru cei din jur şi nu numai? Dar gata cu speculaţiile, să curgă lectura şi de asemenea prezentarea cărţii de faţă, pentru voi, dragi iubitori de frumos, de cuvânt; poate astfel putem găsi răspunsurile întrebărilor noastre.
Prin intermediul romanului acesta, autoarea doreşte să-şi înveţe cititorii să se iubească mai mult, căci cu ajutorul acestui sentiment pur viaţa noastră şi a celor din jur se poate schimba în bine. Autoarea ne face conştienţi de importanţa iubirii şi ne arată modul în care ne putem iubi mai mult. La prima vedere, Lorna Byrne pare a fi „doctorul” sufletelor pierdute şi străine de iubire; cu blândeţe şi curaj scriitoarea ne îndeamnă să iubim mai des şi mai intens, deci să fim mai buni.
Iubind, iubirea ne-ar ajuta să privim lumea prin alţi ochi, mai buni, să fim mai încrezători în noi înşine, nu ne-am mai critica, nu i-am mai călca în picioare pe alţii, ar fi mai puţină gelozie, lăcomie şi egoism pe lume, în timp ce vieţile noastre ar fi simple dar vesele. Se poate schimba întreaga lume într-o singură clipă doar cu multă iubire!
Toţi oamenii sunt frumoşi însă unii îşi închid iubirea considerând că o parte din trupul lor este imperfect. Urând o parte din noi, fie unghii, picioare, păr etc, nu mai reuşim să vedem adevărata frumuseţe din noi.
Chiar şi în prietenie există iubire sau mai bine zis Prietenia este iubire. Acest sentiment viu, prietenia, ne ajută să fim mai buni, mai înţelegători deci mai iubitori, dând valoare vieţii.
Oamenii poartă o iubire necunoscuţilor; ca să înţelegeţi mai bine la ce mă refer, vă redau exemplul dat de scriitoare în cartea de faţă: auzind la ştiri despre cazul unui autobuz şcolar ce s-a răsturnat, clienţii unui pub au început să lăcrimeze deşi nu cunoşteau victimele sau familiile acestora. Deci, clienţii purtau o iubire necunoscuţilor adică acelor copii implicaţi în tragedie. Poate vă întrebaţi de ce, ei bine, răspunsul este simplu: Simţim că, străini fiind, toţi suntem parte dintr-un întreg mai mare.
Cuvintele precum: ceruri, îngeri şi îngerul păzitor, Dumnezeu, regăsite de nenumărate ori de-a lungul lecturii accentuează ideea de iubire pentru sine, pentru Cel de Sus, pentru apropiaţi dar şi invers, iubirea Domnului pentru pământeni. Sintagma să meargă acasă, în ceruri mă duce cu gândul că fiecare suflet are un loc al său acolo sus unde sigur îi va fi cel mai bine căci va descoperi iubirea adevărată, liniştea, iertarea şi multe alte calităţi ce-i va aduce alinarea.
Şi iubirea pentru animale reprezintă o cărămidă importantă din temelia romanului de faţă. Din acest capitol am reţinut că bunătatea înseamnă iubire, deci animalele ca şi oamenii au nevoie de acest sentiment, iar protecţia oamenilor le ajută să ducă o viaţă mai bună. Necuvântătoarele sunt foarte sensibile, fapt pentru care vor simţi emoţiile stăpânilor mai puternic decât mulţi oameni. Datorită acestei calităţi, în situaţiile tensionate pentru stăpâni, animalele de companie vor veni lângă om, încercând să-l consoleze după puterile sale.
Animalele nu au îngeri păzitori, dar oamenii sunt chemaţi pentru a le fi îngeri micuţelor suflete fără apărare.
Iubirea pentru prieteni, străini, părinţi, animale, copii, viaţă, planetă, descrisă pe îndelete de Lorna Byrne în romanul de faţă, ne va ajuta să înţelegem lumea altfel, să începem să dăm frâu liber acestui sentiment viu în speranţa unei lumi mai bune, fără duşmănie sau răutate. Scriitoare oferă cititorilor săi de fiecare dată câte un exemplu concret, din viaţa sa ca persoană, pentru a ne face să înţelegem mai bine cum gândesc ceilalţi şi cum ar trebui să ne comportăm noi pentru a alina anumite situaţii tensionate.
La finalul lecturii am aflat de unde vine iubirea: Dumnezeu ne-a dat, fiecăruia dintre noi, o parte din El însuşi, acea scânteie de lumină dumnezeiască, sufletul nostru. Cu alte cuvinte, Dumnezeu este izvorul iubirii pentru noi şi pentru tot ce-i frumos în viaţă de la cea mai mică făptură până la cel mai înalt munte, de la bobul de mei şi până la cer.
În încheiere, vă îndemn să iubiţi căci astfel veţi vedea viaţa prin ochi mai buni şi veţi trăi mai bine, în armonie alături de cei dragi! Şi nu uitaţi, opera de faţă este o adevărată comoară literara pentru sufletele noastre aşa că, dacă nu aţi citit-o până acum, a sosit momentul!