Titlu: Fetiţa cu chibrituri
Autor: Hans Christian Andersen
Editura: All
An apariţie: 2014
Număr pagini: 32
În copilărie, autorul a fost aproape la fel de sărac precum biata vânzătoare de chibrituri din povestea sa. El s-a născut în 1805, iar tatăl său, un biet croitor bolnav – a murit înainte ca micul Hans să împlinească 12 ani. Băiatul nu s-a putut duce o vreme la şcoală, din lipsa banilor. Poveştile, care l-au făcut cunoscut nu doar în țara lui, ci în toată lumea au apărut în 1835. Pe atunci, el împlinise treizeci de ani. Ultima lui culegere de poveşti a fost scrisă în 1872. După încă trei ani avea să piară, întristând o mulţime de cititori din întreaga lume. (fragment extras din prefaţa cărţii „Fetiţa cu chibrituri” de H. C. Andersen, Ed. TEDIT FZH – Bucureşti).
În Ajunul Noului An, vremea de afară era geroasă, iar ninsoarea se cernea continuă.
O copilă pe jumătate dezbrăcată nu avea nimic pe cap, nici în picioare rătăcea pe străzile întunecate. Singurele lucruri ce-i umpleau şorţul vechi, erau câteva chibrituri, iar în mână ţinea o cutie.
Într-un colţ, la adăpostul a două case împreunate, aceasta se cuibări, cu picioarele trase sub dânsa. Nu putea merge acasă de frică; tatăl său ar fi bătut-o căci nu strânsese nici un bănuţ, iar frigul de acasă era mai apăsat ca cel de pe stradă.
În cele din urmă, copila aprinse un beţişor de chibrit, în jurul căruia îşi petrecu mâinile. Lumina produsă de acesta era ciudată. Fetiţa dădu frâu imaginaţiei: era lângă o sobă uriaşă… Focul ardea împrăştiind o căldură copleşitoare, dădu să-şi întindă picioruşele dar se trezi iar în frig, cu chibritul ars în mână.
Aprinse altul. Lumina acestuia care se revărsa peste zid, îl făcu transparent, iar micuţa putu observa ce se ascunde în camera dinaintea sa. Era o masă fumos aranjată, pe aceasta fiind așezate vase de porţelan. Gâsca gătită sări din veselă cu tacâmurile înfipte în spate, îndreptându-se spre biata copilă. Dar lumina băţului de chibrit pieri, luând cu ea, misterul ascuns în spatele zidului gros şi negru.
Aprinse altul. Acum se vedea stând sub un pom de Crăciun. Bradul era împodobit cu lumânărele şi felicitări colorate ce-i dădeau farmec şi unicitate. Copila întinse mânuţa către ele, dar chibritul se stinse. Toate lumânările de Crăciun porniră spre cer, unde se preschimbară în stele. Una dintre ele, căzu, lăsând o dâră strălucitoare în urma ei. Gândul micuţei a zburat imediat la decesul unei persoane, bunica, singura persoana care a fost bună cu aceasta, îi zicea mereu: Când cade o stea, un suflet se ridică la Domnul.
Aprinzând un alt chibrit, chipul bunicii îi apăru. Dorind s-o aibe cât mai mult timp aproape, micuţa aprinse întreaga cutie. Lumina produsă prefăcu noaptea în zi. Bunica o luă pe nepoţică şi porniră spre Dumnezeu.
În ultima noapte a vechiului an micuţa a murit. Trecătorii i-au găsit trupul fără viaţă, neştiind de viziunile minunate pe care aceasta le avusese, nici că a plecat împreună cu bunica pe calea lui Dumnezeu.
