Pe o plajă, trupul fără viaţă al unei copile de numai şaisprezece ani, anunţa deschiderea unui nou caz condus de Fabel şi de echipa acestuia. Surprinzător este faptul că asupra decedatei anchetatorii au găsit un bileţel cu următorul text: Acum m-aţi găsit. Numele meu este Paula Ehlers. Locuiesc pe Buschberger Weg, Harksheide, Norderstedt. Am fost sub pământ, iar acum este timpul să mă întorc acasă. Pentru oamenii legii, bileţelul nu însemna mult, însă le oferea o pistă şi anume un nume pe urmele căruia puteau merge. Pornind de la acest mic indiciu, anchetatorii au dat peste povestea Paulei, o tânără care a dispărut de acasă în urmă cu trei ani, pe când avea doar treisprezece anişori.
Curios este faptul că soţii Ehlers când au fost să recunoască cadavrul presupusei fiice, au afirmat că decedata nu este fiica lor, însă între aceasta şi copila lor sunt foarte multe asemănări izbitoare.
După moartea copilei pe plajă, ceasul sfârşitului a sunat pentru alte două persoane un bărbat şi o femeie. Trupurile celor doi au fost găsite în pădure cu tăieturi la gât. Anchetatorii au considerat că criminalul încearcă să lase câteva indicii după fiecare crimă; în cazul celor doi amorezi, alegerea locului, poziţionarea cadavrelor, batista, firimiturile de pâine. Toate astea sunt indicii… pentru noi… Totul a fost aranjat. Ca în cazul anterior, în pumnul victimelor s-a găsit câte un bilet lăsat de criminal; pe aceste bucăţele de hârtie scria „Gretel” şi respectiv „Hänsel”. Identificarea celor două trupuri a fost relativ uşoară; bărbatul Markus Schiller, provenea din lumea bună, unde banii şi luxul fac legea, în timp ce Hanna Grünn era o simplă angajată a bărbatului lângă care şi-a găsit sfârşitul.
În urma cercetărilor, Anna Wolff a descoperit adevărata identitate a copilei cu ochii albaştri găsită fără suflare pe plajă. Aceasta se numea Martha Schmidt şi se trăgea dintr-o familie de consumatori de droguri şi hoţi mărunţi, iar mama sa practica prostituţia.
Scenele cu un impact emoţional ridicat pentru cititori se succed, creând o tensiune fără margini cu fiecare pagină citită. Nemaisuportând gândul că Martha nu mai este printre cei vii şi nu a fost o mamă bună pentru copilă, cea care i-a dat viaţă tinerei decedate a decis să-şi pună capăt zilelor, să fie o mamă mai bună pentru fiica sa dincolo de moarte dacă printre cei vii nu a reuşit, aşa că fără a mai sta pe gânduri femeia s-a aruncat în faţa trenului.
O admir enorm pe agentul Anna deoarece este puternică, ambiţioasă şi hotărâtă. Aceasta, în clipa în care suspectul Olsen a încercat să fugă, conducând o motocicletă, Anna i-a urmat exemplul, a urcat pe un motor, urmărindu-l. Chiar dacă tânăra nu purta cască sau ochelari de protecţie, Anna a continuat să gonească ca o nebună pe urmele bărbatului. Urmărirea a fost stopată chiar de maşinile poliţiei care au asociat-o pe poliţistă cu o împătimită a motoarelor şi a vitezei dornică să facă ravagii prin oraş.
O altă victimă, Laura von Klosterstadt, model de meserie şi cunoscută în Germania pentru apariţiile sale în reviste, afişe sau panouri, a căzut pradă criminalului urmărit de Fabel. În pumnul victimei s-a găsit un bileţel pe care era scris „Trandafirul sălbatic”, poveste cunoscută de publicul larg sub denumirea de „Frumoasa din pădurea adormită”. Se poate spune că asasinul victimelor de mai sus este un cititor fidel al operelor Fraţilor Grimm şi încearcă să dea „viaţă” vestitelor personaje omorând fiinţe fără vină şi apărare. Cu alte cuvinte, fiecărei victime, criminalul îi însuşeşte o poveste celebră, lăsând în urma sa denumirea operei respective din care s-a inspirat, notată pe un bileţel, dar şi un detaliu ce apare în opera scriitorilor germani.
Întâlnirea de gradul zero dintre oamenii legii şi Olsen l-a lăsat pe Fabel, temporar, fără doi oameni: Anna şi Werner, fapt ce l-a determinat pe şeful echipei să coopteze alţi doi comisari: Petra Maas şi Hans Rödger.
Toate crimele au o cruzime specifică, însă moartea bărbatului reprezentant de vânzări este înspăimântătoare. Tot el, vestitul criminal pe urmele căruia se află oamenii legii de câteva zile bune, pe lângă faptul că i-a luat viaţa, i-a mai scos şi ochii. La locul crimei s-a găsit vestitul bileţel cu următorul text: Rapunzel, Rapunzel, lasă-ţi părul în jos, dar şi o şuviţă de păr asupra căreia organele poliţiei înclină să creadă că a aparţinut Laurei.
În timpul acţiunii de prindere a lui Olsen, Maria a dat nas în nas cu acesta. Deşi, la început am crezut că tânăra va avea de suferit, agilitatea Mariei m-a luat prin surprindere, iar faptul că aceasta i-a venit de hac bărbatului, dându-i câteva lovituri dar şi predându-l celorlalţi membri, m-a determinat să-i acord o bilă albă pentru curaj. La interogatoriu, suspectul a afirmat că a fost martor ocular la dubla crimă din pădure, însă nu a avut curajul să intervină în salvarea celor doi nefericiţi. Oare Olsen a mărturisit adevărul?
Criminalul a continuat în acelaşi fel, asasinând fără nici o reţinere. O altă femeie i-a căzut pradă, iar nemernicul a asociat-o cu Scufiţa-Roşie. Interesant este faptul că trupul fără viaţă al femeii a fost găsit într-un cimitir, pe mormântul Emeliei Fendrich, mama unuia dintre suspecţi.
De la un capăt la altul cartea este savuroasă, însă finalul este unul de zile mari. Uşurinţa cu care criminalul şi-a recunoscut faptele m-a surprins în totalitate, însă nu vă voi dezvălui identitatea lui. Acesta, a mărturisit anchetatorilor că a crescut lângă o mamă vitregă, care-l punea să citească operele Fraţilor Grimm şi chiar să le înveţe pe de rost. Din această traumă a copilăriei, bărbatul nostru a dezvoltat o obsesie pentru cei doi germani, obsesie ce s-a transformat într-o boală ce l-a împins la crimă. Ura pentru mama sa vitregă oare l-a îndemnat pe acesta să-i aplice şi femeii o pedeapsă similară cu cea a victimelor sale, transformând-o într-un personaj de basm? Pentru mai multe senzații tari vă îndemn să lecturaţi opera de faţă. Sigur o veți găsi captivantă încă de la primele pagini!