Titlu: Îndrăgostită de un înger
Autor: Federica Bosco
Editura: All
Număr de pagini: 352
An apariție: 2013
Mia Foster Benelli, eroina cărţii „Îndrăgostită de un înger” de Federica Bosco, a avut o familie nu tocmai perfectă. Suferinţele au lovit-o încă de la o vârstă foarte fragedă; mama sa era italiancă, iar tatăl, englez, iar relaţia celor doi a luat sfârșit tocmai când rodul iubirii lor avea cea mai mare nevoie de ambii părinţi, în copilărie. Ca orice fetiţă, Mia s-a îndrăgostit la prima vedere de Patrick, fratele mai mare al Ninei, cea mai bună prietenă a sa. Această iubire neîmpărtăşită dura de ani buni şi nu dădea semne că ar înceta vreodată.
Pe când avea patru ani, bunica sa i-a arătat Miei un tablou care înfăţişa o copilă; Acea imagine i s-a imprimat eroinei în gând şi în suflet şi astfel a început să se viseze balerină, să se viseze dansând. Visul nu s-a dovedit un moft copilăresc căci acum la şaisprezece ani, eroina se pregătea să intre la Royal Ballet School din Londra.
Cum orice mare realizare cere un mic sacrificiu, cursurile de la prestigioasa şcoală de balet erau foarte costisitoare, iar mama eroinei nu-i putea achita şcolarizarea. Cu toate acestea, Mia continuă să se antreneze, visând că va lua admiterea în ciuda greutăţilor care o împiedică.
Gestul Miei de a transcrie într-un caiet convorbirile telefonice avute cu Pat demonstrează că adolescenta este îndrăgostită lulea; recitirea lor o ajută pe tânără să păstreze o strânsă legătură cu trecutul, să-i păstreze replicile băiatului încă vii ceea ce-i dă aripi şi fiori pe şira spinării.
Rămasă în urmă cu eseurile pentru şcoală, Mia apelează la ajutorul lui Pat, prin intermediul Ninei. Această apropiere surpriză dintre cei doi protagonişti va da viaţă sentimentelor puternice de dragoste dintre cei doi. Autoarea surprinde cititorii în momentul în care Pat o sărută cu foc pe micuţa Mia. Acest sărut este visat de eroină încă din clipa în care l-a văzut pentru prima dată pe băiatul vieţii sale şi abia acum este împărtăşit, după mulţi ani de aşteptare şi de visat cu ochii deschişi.
Mult mai matur, rațional şi echilibrat, Pat reprezintă pentru eroină umărul pe care poate plânge dar şi omul care o poate sfătui numai de bine. În momentele când lucrurile iau o întorsătură neaşteptată, iar Mia se simte pierdută, prietenul său este singura persoană care o poate asculta şi sfătui, deci este salvatorul adolescentei. Este în acelaşi timp prieten, sfătuitor, dar şi iubit.
Schimbarea profesoarei de balet, Mary Sinclaire (fosta numindu-se Claire) a atras după sine schimbarea programului pentru admitere, dar şi un accident, o căzătură care i-a adus Miei luxarea gleznei. Un necaz nu vine niciodată singur căci la această imensă durere trupească se adaugă alta sufletească şi anume cearta cu Nina, ceartă ce a adus lipsa comunicării între cele două prietene bune.
Povestea de dragoste dintre Mia şi Pat nu a durat mult aşa că finalul cărţii „Îndrăgostită de un înger” vine cu o răsturnare de situaţie neaşteptată; în timp ce cei doi îndrăgostiţi priveau de la țărm, pe un copilaş şi pe York, căţeluşul eroinei, îi fură marea. Lucrând în Marina Regală şi dorind să-şi salveze semenii, Pat îşi aruncă geaca şi se lasă dus de apă sperând că-i va salva. Primul adus la mal este copilaşul, urmat apoi de animal, însă salvatorul lor, Pat a căzut pradă furiei mării, transformându-se într-o clipită în înger.
„Îndrăgostită de un înger” reprezintă confesiunea unei tinere ce-şi împarte viaţa între două mari iubiri: una pentru balet şi cealaltă pentru Pat, la care se adaugă certurile cu părinţii, cu prietenii şi chiar cu profesorii. Mia este prototipul adolescentului, care nu ţine cont de părerile celor din jur şi face doar ceea ce vrea ori numai ceea ce-l interesează pentru a-şi atinge obiectivul, iar la nervi aruncă cu vorbele fără să le calculeze, fără sa ia în calcul faptul că uneori vorbele dor mai mult decât bătaia. Este o persoană puternică, corectă cu ea însăşi şi faţă de iubirea sinceră pentru băiatul vieţii sale. Temperamentul eroinei şi boacănele acesteia condimentează opera de faţă, transformând-o într-una adolescentină, spumoasă şi hazlie. Pentru a vă convinge de cele spuse de mine, citiţi acest prim volum dintr-o trilogie de succes! Lectură plăcută!