Eroina romanului „Întâlnire la Tripoli” de Caroline Gayet este Geraldine Montanier (Diana). Aceasta a primit o telegramă de la Philippe Cottens, logodnicul său, prin care o chema de urgenţă la Tripoli. Din dorinţa de a-i fi aproape la nevoie, tânăra de numai douăzeci şi unu de ani lăsă serviciul şi munca de-o parte, urcă în avionul de clasă întâi (biletul a fost cumpărat de bărbat) cu destinaţia Libia, fără a mai sta prea mult pe gânduri.
Vizita urgentă a fetei în Tripoli, precum reieşea din biletul primit de la logodnic, părea mai degrabă o farsă, la sosirea acesteia la destinaţie; la aeroport nu o aştepta nimeni, iar la hotel nici urmă de bărbat. Dar surprizele apar pe neaşteptate şi în loc de persoana dorită, Diana îl întâlneşte pe Eric, fostul ei prieten din cauza căruia suferise enorm şi chiar ajunsese să-şi piardă încrederea în bărbaţi.
În lipsă de ocupaţie şi, mai ales în lipsa lui Philippe, omul pentru care tânăra străbătuse atâta drum, adolescenta a început să iasă cu Eric; întâlnirile dintre cei doi de multe ori iscau discuţii despre trecutul comun al protagoniştilor, trezind la viaţă amintiri frumoase şi cu un mare impact emoţional pentru ambii foşti parteneri de viaţă.
Ieşirile tinerei Diana erau atent supravegheate de tânărul arab. La început totul a părut o simplă coincidenţă, însă cu cât întâlnirile celor doi deveneau o rutină, pentru aceasta a devenit un semn de întrebare; cu ce scop sau pentru cine un individ necunoscut o urmărea? Acestea sunt întrebările cărora Diana încearcă să le găsească un răspuns.
Geraldine dă dovadă de un temperament tare, răzbătător deoarece se află într-o ţară necunoscută, fără prea multe informaţii însă se foloseşte de toate detaliile culese pentru a da de urma bărbatului dorit ori de a afla ceva nou despre acesta. Orice indiciu cât de mic, pentru eroină reprezintă o pistă pe care o şi analizează, asigurându-se de corectitudinea ei.
Săpăturile făcute de tânără au scos la lumină o serie de bârfe care-l conturau pe Philippe opus portretului pe care fata şi-l conturase despre logodnicul său. Era greu de crezut, însă ambiţia de a afla adevărul din gura inculpatului o determină pe aceasta să meargă mai departe cu căutările, eliminând astfel întoarcerea acasă, în Franţa.
Paşaportul lui Philippe găsit în camera de hotel a lui Eric zguduie tot echilibrul emoţional şi real al eroinei deoarece în Libia poliţia verifica orice persoană cu privire la purtarea permanentă a paşaportului şi astfel logodnicul său nu putea face nicio mişcare fără preţiosul document.
În mintea tinerei au încolţit tot felul de gânduri: că în spatele acestui scenariu se afla Eric şi nu logodnicul său. Nici dovezile care susţineau aceste ipoteze nu erau puţine: ori de câte ori vorbise la telefon cu Philippe tânăra nu-i recunoscuse glasul însă pusese totul în spatele transmisiunii telefonice foarte slabe. Nici la agenţie logodnicul său nu venise personal să rezerve camera de hotel sau pentru a plăti cheltuielile.
Finalul romanului vine cu o răsturnare de situaţie care îl îndeamnă pe cititor să savureze lectura până la capăt în căutarea adevărului.
Călătoria la Tripoli o ajută pe Diana să-şi înţeleagă adevăratele sentimente, dându-şi seama că niciodată nu a încetat să-l iubească pe Eric alături de care a şi rămas, visând la căsătoria cu acesta în timp ce Philippe se dovedeşte a fi un mincinos care a ales o altă femeie în locul Dianei.
Romanul „Întâlnire la Tripoli” de Caroline Gayet adună la un loc secrete, minciuni, trădări şi o iubire adevărată spre deliciul cititorului care de la început şi până la finalul operei nu se poate opri din lecturat (a fost cazul meu) stând cu sufletul al gură şi dorind să afle ce se întâmplă cu protagoniştii cărţii.
Vă recomand cu încredere şi această poveste frumoasă de dragoste, din colecţia El şi Ea, (găsiţi pe blog, din aceeaşi colecţie, recenzia la Sub tutela iubirii de Kristi Gold), care are un final fericit în ciuda obstacolelor întâlnite!

