Poliţistul romanelor de acţiune, scriitorul Şerban Mărgineanu, vine să-i aducă un omagiu celei care a fost Rodica Ojoc Braşoveanu, prin intermediul operei „Natură moartă cu sevraj” apărută la Editura Sfântul Ierarh Nicolae în anul 2010.
Romanul de faţă debutează cu descrierea Rodicăi D.D.T (care-l avea drept peşte pe Beşleagă Gigi „Amorosu’”), o femeie frumoasă, dar care practică cea mai veche meserie din lume încă de la o vârstă foarte fragedă: hainele îi trădau profesia; pantofii roşii de lac, cu toc înalt, ciorapi negri de plasă, o fustă extrem de scurtă, din crep roz, şi o bluză albă exagerat de decoltată.
Un episod ieşit din comun mi-a atras atenţia în mod deosebit: plutonierul Vasile Petru, într-o dimineaţă pe la trei, îi face o vizită eroinei chiar în camera unde tânăra presta serviciile. Organul de poliție nu venise cu gândul să-i facă rău femeii ci să se bucure şi dânsul, ca şi alţii, de trupul acesteia şi să-i amintească că în ziua următoare va reveni pentru a-şi încasa partea din comisioanele primite de Rodica de la bărbaţi; serviciu contra serviciu, şpagă contra „protecţie”, cu bune rezultate de ambele părţi.
Chiar dacă Rodica avea parte zilnic de o clientelă diversificată, femeia se simţea bine doar în patul şi în braţele lui Puleaşcă Vasile Scurtu. Pe acesta femeia îl vizita ori de câte ori dorea să se liniştească, să aibă parte de câteva minute de relaxare şi să fie departe de bătăi şi înjurături.
În cele din urmă, roata se schimbă, iar Rodica (un personaj inspirat se pare de o persoană reală) decide să-şi ia viaţa în propriile mâini, cu toate riscurile. Fură de la Gigi Amorosu’ şi de la Jean Capabilul suma de aproximativ un milion de euro plus o mulţime de bijuterii din aur. Erau bani negrii pe care păgubiţii nu-i puteau declara furaţi la poliţie. De unul dintre păgubiţi, Rodica a scăpat uşor: Nimeni nu avea să ştie cu câtă plăcere înfipsese Rodica maceta în capul lui Jean Capabilul; îl omorâse cu o pasiune greu de înţeles. Şi-o dorea de mult, dar îi lipsise ocazia…
Ca să muşamalizeze furtul, femeia ascunsese banii cum putuse mai bine şi chiar cumpără o casă luxoasă pe numele lui Vasile Scurtu. Acest episod este unul decisiv pentru damă, deoarece femeia se hotărî să stea în umbră, departe de trotuar.
Descrierile făcute de narator sunt savuroase pentru iubitorii de romane poliţiste şi pentru cei de senzaţii tari; aceste fragmente au puterea de a te captiva, punându-ţi mintea la contribuţie pentru a-ți imagina filmul evenimentelor; „Marfa” fusese introdusă atent în craniile de vită, după ce creierul fusese scos prin trahee. Pe aceeaşi cale, fuseseră introduse pungile; […] mai pe româneşte „fuduliile” de vită, erau de asemenea „încărcate” cu „Balamuc Forte”. Asemenea afacere aducea venituri imense. Banii se vehiculau la kilogram, sigilaţi în cutii metalice de conserve. Analizele de laborator efectuate de medicii legişti concluzionau că un număr nedeterminat de fiinţe umane fuseseră tocate în maşinile industriale din măcelărie şi transformate în diverse specialităţi culinare, vândute apoi în tot oraşul.
Lumea surprinsă de Şerban Mărgineanu este una nebună, legile sunt făcute de cei puternici, banii ajută lumea să se învârtă şi tot banii fac să se închidă şi să se deschidă uşi, ceea ce pentru clasa de jos reprezintă doar un coşmar, un vis mult prea departe de realitate. Curvele, proxeneţii, aurolacii, canaliştii, emigranţii păreau doar nişte soldaţi într-un imens război subversiv, nedeclarat.
Totuși, odată cu „Natură moartă cu sevraj”, scriitorul reușește unul dintre cele mai spectaculoase romane ale sale și unul foarte captivant din literatura polițistă. Te ţine cu sufletul la gură pe tot parcursul lecturii şi îţi pune gândul la treabă pe măsură ce se conturează planurile descrise. Este cel de-al doilea roman al lui Șerban Mărgineanu pe care îl citesc şi vă asigur că nu mă voi opri aici.
Detalii, pentru comanda cărții, la telefon: 0727269203. Va răspunde domnul Şerban Mărgineanu, scriitorul însuși.
Pe blog găsiți recenzii la alte două romane ale scriitorului „Nebunul cu automatul” și „Sânge și versuri”