Omul de Piatră – Nicolae Filimon

Titlul: Basme românești (conține Omul de piatră de Nicolae Filimon)

Editura: Gama

An apariție: 2018

Număr de pagini: 94

De numele lui Nicolae Filimon (1819-1865) se leagă premiere notabile în literatura și muzicologia din România. Este autorul primului roman realist românesc — Ciocoii vechi și noi — acesta fiind și primul roman notabil din literatura noastră.

În muzicologia autohtonă este considerat primul critic muzical român, fiind, mai întâi și întâi, cântăreț la biserică, apoi corist și flautist. A făcut parte dintr-un cerc al cântăreților de biserică, avându-l coleg, între alții, pe Anton Pann.

Din 1852 până la moarte a fost epitrop (administrator al unor bunuri, mai ales bisericești) al bisericii Enei din București (care a pierit se pare odată cu reconstrucția zonei în care se afla, după cutremurul din 1977). În 1862 a fost numit șef al secției bunurilor la Arhivele Statului.

Nicolae Filimon este cunoscut și pentru activitatea publicistică, nuvelele sale (ex: Mateo Cipriani, Nenorocirile unui slujnicar sau gentilomii de mahala, Ascanio și Eleonora), cronicile dramatice, jurnalul de călătorie Excursiuni în Germania meridională.

Anul 1862 a fost unul foarte productiv pentru scriitor. Atunci publica, în mai multe numere ale Revistei române, romanul Ciocoii vechi și noi, apărut anul următor în volum, și o serie de basme, în revista Țăranul român: Roman Năzdrăvan, Omul de piatră, Omul de flori cu barba de mătasă sau povestea lui Făt-Frumos.

                                                                                                                                                                                          sinteză de Anca Spiridon

Omul de piatră

Basmul începe asemeni multor altor basme: un împărat şi o împărăteasă trăiau trişti căci nu aveau un urmaş. Într-o zi, la palat, a venit un arap buzat care a adus împăratului buruieni făcătoare de minuni. Plantele aveau ca efect sarcina mult dorită a împărătesei. Bucătăreasa, neştiind de puterile miraculoase ale plantelor, gustă înainte din ele, apoi i le duse împăratesei.

La puţin timp, atât bucătăreasa cât şi împărăteasa aduceau pe lume câte un prunc. Cei doi se numeau Afin şi Dafin.

Într-o zi, un război îl cheamă la datorie pe împărat, lăsându-l la conducere pe fiul său. Înainte de a pleca împăratul îi înmână feciorului o mulţime de chei. Îl sfătui să nu intre în casa care se deschide cu ajutorul cheii de aur. Curios din fire, tânărul pătrunse în toate casele chiar și în casa interzisă; aici, găsi un ochean de sticlă. Uitându-se prin el, observă un palat de aur şi-năuntrul său pe doamna Chiralina.

La întoarcere, împăratul era aşteptat doar de soţia sa, căci fiul lor căzuse grav bolnav; împăratul a înţeles numaidecât motivul şi chemă „doftorii” la palat pentru salvarea băiatului. Aceştia i-au dezvăluit împăratului că singurul „medicament”, care-l va pune pe picioare pe băiat, va fi căsătoria cu doamna Chiralina. Însă tatăl acesteia nu dorea să-şi mărite fata. Auzind toate acestea, fiul împăratului decise să meargă să o ceară de la tatăl ei, pe aleasa sa.

Într-o zi, a pornit la drum împreună cu fratele său de cruce, Afin, făcându-se nevăzuţi. Ajunseră la muma Crivăţului şi îi cerură găzduire, însă, aceasta, de frica fiului ei, că va transforma musafirii în sloi de gheaţă, îi îndrumă spre casa surorii sale mai mici.

În lunga lor călătorie, drumeţii au trecut și pe la muma Vântului turbat, apoi pe la muma Vântului de primăvară, care le-a oferit o mână de ajutor. Pentru ca musafirii să nu întâmpine probleme cu fiul gazdei, au fost ascunşi de aceasta, sub aripa păsării de aur cu ciocul de diamante şi cu ochii de „smarand”, care îşi ducea traiul pe sobă.

În cele din urmă, Vântul a ajuns acasă, a luat masa, iar la rugăminţile mamei sale, i-a povestit despre drumul şi primejdiile până la casa Chiralinei; doar fiul bucătăresei a asistat la cele spuse, căci fratele său de cruce dormea.

În ziua următoare, cei doi feciori au luat-o din loc, urmându-şi călătoria.

Fiul bucătăresei a pus în practică cele auzite de la Vânt şi astfel cei doi au ajuns teferi la casa doamnei Chiralina.

De cum l-a văzut, doamna Chiralina a prins o dragoste imensă faţă de fiul de împărat şi a căzut pradă unei boli, soră cu moartea.

Însănătoșirea domniţei depindea de aducerea cerbului de aur care cântă ca toate păsările şi păstrarea lui în casă pentru numai trei zile.

Dorind să-şi salveze fata, împăratul închiriază de la feciorul bucătăresei cerbul de aur, pe care l-a obţinut punând în aplicare sfaturile furate de la Vânt şi înăuntru căruia s-a strecurat celălalt drumeţ.

Ajuns în odaia Chiralinei, cerbul a început să cânte, iar fiul de împărat a ieşit din el, sărutând-o pe frunte, pe fata bolnavă, după care a revenit la loc, în ascunzătoare.

A doua zi, Chiralina a povestit femeilor sale, că un june frumos a sărutat-o, iar una dintre femei, a sfătuit-o să se prefacă adormită, iar când se va simți sărutată, să pună mâna pe cavaler. Zis şi făcut. Doamna Chiralina a urmat sfatul femeii înţelepte, l-a prins pe june cu care şi-a petrecut noaptea. În ziua următoare, tatăl său însoţit de fiul bucătăresei au vizitat-o pe fată, urmând să ia cerbul.

Fata a cerut permisiune tatălui său de a însoţi cerbul până la ieşirea din oraș; aici, Afin lovi de trei ori cerbul şi îndată acesta se transformă într-o caleaşcă cu doisprezece cai de foc, în care urcară cei trei, ducându-i înapoi în tărâmul de unde veneau flăcăii. Imediat după sosirea fiului mult aşteptat, împăratul a organizat nunta dintre odrasla sa şi doamna Chiralina.

După nuntă, doamna Chiralina a cumpărat de la un ovrei două cămăşi, cu una chiar s-a îmbrăcat, căzând pradă unei boli grele.

Afin află de boala împărătesei şi a mers la dânsa, stropind-o cu lacrimi de turturică. Cele spuse de Vânt se adeveriseră. De îndată, „strejarii” l-au pârât pe Afin lui Dafin – împăratul, iar acesta a dat ordin să i se taie capul trădătorului care i-a sărutat soţia.

În următoarea zi, toţi boierii împărăţiei s-au adunat pentru a auzi ultimul cuvânt al condamnatului, înainte de a-şi ispăşi pedeapsa. Afin a a povestit tot ce auzise în casa mumei Vântului, ştiind că adevărul grăit va aduce transformarea sa în stană de piatră. La finalul istorisirii, fiul bucătăresei era doar o piatră. Dafin şi împărăteasa au plâns trei zile şi trei nopţi, însă degeaba.

După un timp, rodul iubirii dintre cei doi a venit pe lume sub chipul unui copilaş frumos foc.  Celor doi părinţi, li s-a arătat în vis salvarea fratelui de piatră: ungerea trupului împietrit cu sângele propriului prunc. Recunoscători, cei doi nu au mai stat pe gânduri şi au stropit piatra şi astfel, Afin a prins viaţă. Cei doi fraţi şi-au povestit suferinţele, după care, Afin s-a crestat cu un cuţit la deget, lasând sângele să curgă peste copil, care a prins din nou viaţă.

Şi astfel, finalul este unul plin de bucurie și izbăvire.

Florina Dinu