Titlu: Instrumente mortale Vol 5: Oraşul Sufletelor Pierdute
Autor: Cassandra Clare
Editura: Leda
An apariţie: 2014
Număr pagini: 480
Seria „Instrumente mortale” de Cassandra Clare continuă pe blogul Cărţile Tinerilor cu recenzia la cel de-al cincilea volum intitulat „Oraşul sufletelor pierdute”; acesta este alcătuit din trei părţi ce prezintă evoluţia şi peripeţiile prin care trec vânătorii de umbre şi prietenii lor.
Partea întâi – „Niciun înger demonic”
Jace şi Sebastian sunt dispăruţi de aproximativ două săptămâni, timp în care trupele Consiliului au fost puse pe urmele lor. Cum căutările au fost în zadar, această misiune a căzut de pe lista priorităţilor. Neputând sta cu mâinile în sân, Clary, Isabelle şi Alec încearcă să contureze singuri o strategie care să-i poată ajuta să dea de urmele celor doi dispăruţi.
Cu speranţele ruinate, Clary, Simon, Alec şi Isabelle au pornit spre Curtea Elfilor Luminii, fiind ultima lor cale în găsirea lui Jace. Regina i-a primit ca de fiecare dată, dornică să-i ajute în schimbul unei perechi de inele ce se afla în Institut. Oare vânătorii de umbre, în frunte cu Clary şi Simon, vor fi nevoiţi să fure din Institut pentru a-l aduce pe Jace înapoi?
În timp ce Clary încerca să pună mâna pe cele două inele, a descoperit o realitate la care nici nu se putea gândi: Jace şi Sebastian colaborau în căutarea cărţilor de magie. Imaginea celor doi a tulburat-o pe Clary încât nu s-a mai putut concentra; singurul ei gând fiind întâlnirea cu ceilalţi prieteni în vederea dezvăluirii celor văzute şi conturarea unei soluţii salvatoare.
Într-o noapte, somnul lui Clary a fost întrerupt de o prezenţă nouă în patul acesteia, chiar lângă ea. Era Jace. Cei doi băieţi, Jace şi Sebastian erau foarte legaţi unul de altul. Dacă Sebastian era rănit şi celălalt sângera; dacă unul era pe moarte, şi celălalt avea să moară. În casa lui Luke a avut loc o altercaţie din care gazda s-a ales cu o rană urâtă în piept, rană produsă de Sebastian cu ajutorul unui pumnal de argint care întârzia vindecarea victimei.
Clary a pus mâna pe cele două inele, însă nu cu gândul de a i le da Reginei ci pentru a putea ţine legătura cu Simon atunci când va părăsi această dimensiune, urmându-l pe băiatul iubit. Oare ce o va aştepta pe aceasta odată ce-l va însoţi pe Jace?
Parte a doua – „Unele lucruri întunecate”
Alec îl dorea pe Magnus doar pentru el aşa că a fi el nemuritor sau magicianul muritor erau singurele soluţii care să-i ţină mereu împreună, unul lângă altul, bucurându-se de frumuseţile vieţii. Din disperare sau din alt motiv ascuns, Alec a mers să se întâlnească cu Camille Belcourt pentru a-i cere favoarea ca Magnus să fie muritor. Femeia a acceptat în schimbul vieţii lui Raphael Santiago deci Alec trebuia să-l omoare pe Santiago ca dorinţa să-i fie îndeplinită.
Legătura dintre Jace şi Sebastian în continuare reprezenta o mare problemă pentru care Isabelle şi Jocelyn, mama lui Clary, au mers la Surorile de Fier în speranţa unei soluţii salvatoare. Nimic din lumea asta nu putea rupe legătura dintre cei doi băieţi; însă legătura putea fi îndepărtată doar de o armă cerească, una cu o implicaţie demonică serioasă.
Clary ajunsese în Italia alături de cei doi băieţi, Jace şi Sebastian.
În continuare salvarea lui Jace reprezenta o mare problemă pentru care Magnus şi prietenii săi au decis să-l invoce pe îngerul Azazel. Invocarea a avut loc chiar în casa magicianului, însă preţul cerut de înger pentru eliberare vânătorului de umbre este unul prea mare şi anume câte o amintire frumoasă de la fiecare membru al ritualului plus libertatea îngerului. Libertatea lui Azazel, prinţul Iadului, al doilea după Lucifer, nu suna deloc bine şi cu siguranţă urmările erau pe măsură.
Încă două denumiri de demoni, Elapid şi Vetis, înfrumuseţează opera de faţă şi în acelaşi timp, le fac celor trei fugari viaţa mai grea. O admir pe scriitoarea Clare pentru puterea imaginaţiei sale, căci poate contura atât lumi cât şi personaje noi care îi atrag pe cititori şi care fac din operele sale ceva unic şi misterios.
Vestea bună este că Luke a deschis ochii. Deci dă semne de însănătoşire, în timp ce ghinionul o urmăreşte pe Clary deoarece a pierdut inelul cu care putea comunica cu Simon.
Jace a omorât-o pe Magdalena, Sora de Fier, imediat după ce a pus mâna pe replica Pocalului Mortal, replică realizată chiar de femeie. Sebastian se pregăteşte pentru război, eveniment pentru care va crea nefilimi diabolici. Predarea lui Jace şi a Pocalului pot pune oare capăt masacrului ce prinde contur în mintea lui Sebastian?
Partea a treia – „Totul e schimbat”
Aflat în livada lui Luke, Simon şi-a adus aminte de toate amintirile frumoase petrecute aici, alături de Clary. Pentru ultima dată, acesta o contactează pe prietena sa cu ajutorul inelului, dar în zadar, nu a primit nici un răspuns, după care şi-a ocupat locul ales de Magnus pentru invocarea Îngerului. Da, Simon, va chema Îngerul căci el are cel mai puţin de pierdut în comparaţie cu magicianul, Alec sau Isabelle.
Simon a ajuns în faţa Îngerului Raziel, cerându-i salvarea lui Jace. Pecetea lui Cain l-a salvat pe Simon de furia Îngerului invocat şi tot ea a fost luată de Raziel împreună cu puterea şi protecţia acesteia, în schimbul unei Săbii, instrument ce urma să-i despartă pe Jace de Sebastian.
Clary a găsit inelul pierdut, cel cu care putea ţine legătura cu Simon, în camera lui Sebastian. Profitând de câteva clipe libere, Clary a luat inelul şi i-a comunicat lui Simon planul fratelui său. Deşi timpul nu era de partea lor, Isabelle, Alec, Simon şi Magnus au decis să pună piciorul în prag şi să încerce să-i oprească pe Sebastian şi pe Jace de la punerea în practică a planului malefic de distrugere a lumii.
Punctul de maxim suspans pentru cititori este atins de scena în care Clary îl străpunge pe Jace cu Sabia adusă de Simon şi primită de la Înger, la care se adaugă lupta pe viaţă şi pe moarte dintre armata lui Sebastian şi vânătorii de umbre sprijiniţi de Simon şi nu numai. A curs mult sânge şi mulţi şi-au pierdut viaţa în această bătălie diabolică. Dacă Jace a murit sau nu, rămâne să descoperiţi singuri citind volumul cinci din seria „Instrumente mortale”. Din aceeaşi serie, pe blog, mai puteţi lectura recenziile la volumele: „Oraşul Oaselor”, „Oraşul de Cenuşă”, „Oraşul de Sticlă” şi „Oraşul Îngerilor Căzuţi”, „Orașul Focului Ceresc”.
Lectură plăcută tuturor şi pe curând!