Titlu: Povești, amintiri povestiri (conține Povestea porcului)
Autor: Ion Creangă
Editura: Minerva
An apariție: 2019
Număr pagini: 350
În anul 1876, în revista „Convorbiri literare”, Ion Creangă publica: „Punguţa cu doi bani”, „Dănilă Prepeleac” şi „Povestea porcului”.
Titlul, „Povestea porcului”, enunţă atât specia literară (povestea/basmul) cât şi numele protagonistului; copilul mult dorit al unei babe de nouăzeci şi al unui moşneag de-o sută de ani, care, ajunşi la capătul puterilor, simt din ce în ce mai greu lipsa unui prunc, pe care-l doresc din ce în ce mai mult, deşi nu aveau o situaţie materială prea bună: un bordei ca vai de el, nişte ţoale rupte, aşternute pe lăiţi, şi atâta era tot.
Chiar dacă Dumnezeu nu s-a îndurat să le dea și lor o fiinţă omenească, care să le zică „mamă şi tată”, baba îi mărturiseşte bărbatului său că s-ar mulţumi cu orice altă jivină pe care vom creşte-o şi noi cum vom putea, şi acela să fie copilul nostru.
În ziua următoare, moşneagul îşi iè traista în băţ şi face cum i-a zis baba şi aşa pleacă bătrânul în căutarea copilului mult dorit. Porneşte el şi se duce tot înainte pe nişte ponoare, până ce dă peste un bulhac. Aici, o scroafă şi cei doisprezece purcei şedeau tolăniţi în glod şi se păleau de soare. Scroafa simţind primejdia o rupe la fugă, şi purceii după dânsa. Numai unul, care era mai răpănos şi mai răpciugos, neputând ieşi din glod, rămâne pe loc. Pe acesta, moşneagul îl prinde, ducându-l acasă. De cum l-a văzut baba şi-a şi intrat în rolul de mamă.
Intrarea purcelului în casa celor doi bătrânei simbolizează venirea pe lume a „noului născut”; acest eveniment important este urmat de moşit. La fel a procedat şi baba cu purcelul: îl scaldă, îl trage frumuşel cu untură din opaiţ pe la toate încheieturile, îl strânge de nas şi-l sumuţă, ca să nu se dioache odorul! Apoi îl piaptănă şi-l îngrijeşte aşa de bine, că peste câteva zile îl scoate din boală. Bătrâna îl tratează pe animal ca pe un copil, ajungând chiar să-l învelească ca pe un pepene.
În timp ce moşneagul îi povestea babei ştirile aflate în târg, cum că împăratul vrea să-şi mărite fata cu cel ce-i va construi de la casa sa şi până la palat un pod de aur împodobit cu pietre scumpe, „fiul” acestora asculta discuţia şi a dorit să participe şi el, convins că va reuşi şi va obţine atât mâna fetei de împărat cât şi jumătate din împăraţie.
Purcelul dă dovadă de calităţi omeneşti: curaj (se încumetă să răspundă la provocarea lansată de împărat), ambiţie (să termine lucrul la timp), credinţă, respect şi recunoştinţă faţă de cei ce l-au îngrijit şi pe care-i răsplăteşte cu o „viaţă nouă”.
Se spune că cioburile aduc noroc, fapt pentru care fiul, înainte de a se apuca de lucru, a spart o fereastră.
Văzându-şi bărbatul, fata de împărat mult s-a mai necăjit, însă s-a obişnuit cu ideea: Dacă aşa au vrut cu mine părinţii şi Dumnezeu, apoi aşa să rămâie.
Noaptea, purcelul lepăda pielea cea de porc şi rămânea un fecior de împărat foarte frumos.
Ascultând de sfaturile părinţilor, fata de împărat a aruncat pielea de porc în foc. Gestul său de trădare faţă de soţ îi va aduce numai nenorociri: un cerc încins i-a cuprins mijlocul, iar când va înceta să mai ardă, aceasta va naşte primul prunc. Făt-Frumos, căci acesta era numele adevărat al soţului său, a fost luat de un vârtej, iar toate bogăţiile au dispărut chiar şi podul de aur cu palatul părintesc cu tot.
Văzându-se singură, fata se temea atât de criticile părinţilor cât şi de cele ale socrilor, aşa că singura cale, care i-a mai rămas, a fost să pornească la drum să-şi caute soţul. Călătoria, pe care o va face fata de împărat, este un drum al iniţierii, care o va forma să devină o adevărată împărăteasă, demnă de soţul său.
Timp de un an de zile a mers unde a văzut cu ochii. Prima oprire a făcut-o la casa Sfintei Miercuri de la care a primit o furcă de aur; după alt an de călătorie a ajuns la Sfânta Vineri de la care a primit o vârtelniţă de aur, şi după alt an, fata de împărat a ajuns la Sfânta Duminică care i-a dăruit o tipsie de aur şi o cloşcă de aur, plus un ciocârlan care ştia drumul spre Mânăstirea-de-Tămâie, locul unde se afla fiul de împărat. Întreaga călătorie a durat patru ani, timp în care tânăra s-a chinuit mult cu sarcina sa.
Vestea că o necunoscută deţine o furcă magică a ajuns la urechile babei-cloanţa, care-şi dorea obiectul preţios. L-a obţinut în schimbul cazării fetei, pentru o noapte, în camera împăratului. La fel a ajuns în mâna babei şi vârtelniţa.
În ultima noapte, drumeaţa i-a dat babei şi ultimele obiecte fermecate în schimbul şederii în camera lui Făt-Frumos. De această dată planul viclean al babei a dat greş: pe timpul zilei de vânătoare, împăratul a fost înştiinţat de prietenul său credincios de cele întâmplate şi astfel Făt-Frumos nu a mai băut laptele ce-i aducea somn, doar s-a prefăcut că doarme până când a ajuns soţia sa în cameră.
Şi-n această noapte, soţia lui Făt-Frumos s-a rugat de acesta să-i atingă cercul cu mâna dreaptă ca obiectul să plesnească şi ea să aducă pe lume pruncul lor. Chiar aşa s-a şi întâmplat.
Fata de împărat i-a povestit soţului întâmplările prin care trecuse, iar hârca de babă şi-a primit răsplata bine meritată, aşa, după cum avea şi sufletul.
Baba era de fapt purceaua de la care moşneagul luase purcelul.
Povestea se termină cu nunta celor doi, nuntă care a ţinut trei zile şi trei nopţi, şi mai ţine şi astăzi, dacă nu cumva s-a fi sfârşit.
UNIVERSUL MAGIC
Ne sunt descrise şi prezentate obiectele magice, care au rol foarte important pentru izbânda eroului: furca de aur, vârtelniţa de aur, tipsia de aur şi cloşca cu pui de aur. În ceea ce priveşte alegerea personajelor, autorul croiește pe tiparul din basmul popular, personajele fiind specifice mitologiei românești: Sfânta Miercuri, Sfânta Vineri, Sfânta Duminică, baba-cloanţa şi chiar Făt-Frumos, căţeaua cu dinţi de oţel. Chiar și metamorfoza (om-animal, animal-om) este un motiv popular binecunoscut.
Pentru a-şi îndeplini misiunea în urma căreia mâna fetei şi jumatate din împărăţie vor fi ale sale, porcul suflă prin nări şi astfel podul este construit, iar bordeiul părinţilor se transformă într-un palat adevărat. Iată încă un fapt magic.
Formula iniţială a poveştii se aseamănă în mare parte cu cea de început din creaţiile populare: „A fost odată ca niciodată”. Ea are ca principal scop introducerea cititorului într-o lume fantastică în care orice este posibil. În timp ce formula de încheiere: „Şi s-a adunat lumea de pe lume la această mare şi bogată nuntă şi a ţinut veselia trei zile şi trei nopţi, şi mai ţine şi astăzi, dacă nu cumva s-a fi sfârşit”, are rolul de a prezenta voia bună şi bucuria, în stilul specific lui Creangă, de care au parte personajele ca răsplată la suferințele şi obstacolele prin care au trecut de-a lungul firului epic. Felul în care vorbesc și se poartă personajele, felul în care sunt numite cele trei daruri de aur, felul în care ni se povestește, reprezintă contribuția lui Creangă la o poveste larg răspândită, sub diverse forme, la nivel mondial. Iar lumea care o populează se seamănă cu aceleia din satul Humulești.