Titlul: Războiul ciocolatei
Autor: Robert Cormier
Editura: Grupul Editorial Art
An apariţie: 2016
Număr pagini: 263
Acţiunea romanului „Războiul ciocolatei” de Robert Cormier se desfăşoară în colegiul Trinity, locul unde eroii cărţii învaţă. În această unitate de învăţământ, fotbalul şi boxul erau cele mai importante sporturi. Cadrele didactice doreau cu orice preţ liniştea în campus, ca nu cumva elevii să nu-şi rupă vreun os. Purtarea uniformei, cămaşă şi cravată, de către băieţi mi se pare ceva wow mai ales pentru zilele noastre. Viaţa elevilor din opera de faţă avea câteva norme de atins ceea ce, din punctul meu de vedere, nu era rău, căci toţi băieţii, de la mic la mare, îmbrăcau aceeaşi ţinută fără a se face vreo deosebire între ei, deci toţi sunt trataţi în mod egal.
Douăzeci de mii de cutii cu bomboane de ciocolată, la doi dolari cutia; atât preţul cât şi numărul cutiilor se dublase faţă de anii trecuţi, ceea ce reprezintă o adevărată provocare pentru elevii liceului Trinity. Dacă vânzarea bomboanelor de ciocolată putea fi privită ca o tradiţie a colegiului, unde băieţii doreau să vândă cât mai multe cutii pentru a fi felicitaţi de profesori, în anul acesta un puşti pe nume Jerry Renault nu doreşte să ia parte la acest eveniment. Elevul dă dovadă de o ambiţie de fier, ambiţie ce-l scoate din fire pe fratele Leon. În spatele acestui comportament bizar, lipsit de colaborare şi interes se află doar o promisiune faţă de Vigilenţi, promisiune prin care Jerry trebuia să refuze timp de câteva zile vânzarea bomboanelor de ciocolată sau nu-l lăsau sufletul şi conştiinţa?
Emile Janza reprezintă tipul de elev cu probleme de comportament ce nu-şi cunoaşte limitele, provocând în jur numai haos; acesta fluiera, mormăia, râgâia, bătea din picior, se foia fără încetare, îşi trăgea nasul în timpul orelor de curs spre groaza dascălilor. Şi în afara sălii de clasă, Emile păstra acelaşi temperament necioplit: şterpelea de la puştii mai inocenţi atât mâncarea cât şi banii de buzunar. Furturile s-au mutat şi în parcarea şcolii acolo unde personajul nostru negativ, cu ajutorul unui furtun, fura benzină dintr-o maşină.
O palmă peste fundul colegului nu are tente sexuale în opera de faţă, ci este semnul tradiţional de prietenie, admiraţie sau recunoştinţă.
Dezastru. Aşa putem descrie actul lui Goober de a deşuruba tot mobilierul din sala nouăsprezece, mobilier ce se destrăma văzând cu ochii la o simplă atingere. O altă acţiune a băieţilor de la colegiul Trinity, puţin ieşită din comun, este dezmăţul, ţopăiala lor în clasă ori de câte ori profesorul Jacques pronunţa cuvântul cheie „mediu”. Acest dezmăţ pe lângă amuzament, le fura toată energia, aducându-i până la epuizare.
Refuzul lui Jerry de a vinde bomboanele de ciocolată este privit cu ochi răi de colegii băiatului; neconformistul Jerry chiar are mult de pierdut din cauza „nu-lui” său vehement, căci băieţii de la Trinity doresc cu orice preţ să-i dea o lecţie şi astfel: în miez de noapte îl sunau pe telefon şi-i râdeau în nas fără a scoate vreun alt cuvânt, şi chiar mai rău, i-au dat o mamă de bătaie zdravănă la care se adaugă şi alte pedepse, pe care nu le va uita cu una cu două. Cu toate acestea, puştiul dă dovadă de o ambiţie de fier, deoarece continuă să-şi păstreze părerea şi să refuze vânzarea bomboanelor.
Un simplu refuz de a nu lua parte la o activitate extraşcolară l-a adus pe eroul nostru pe patul de spitalul. Nu vă dezvălui cum s-a produs răsturnarea de situaţie, deoarece vă las pe voi, dragi cititori, să descoperiţi singuri deznodământul şi finalul operei de faţă.
Note despre romanul „Războiul ciocolatei”
Această operă a fost scrisă pe parcursul anilor 1969, 1970 şi respectiv 1971; s-a lucrat la ea seara, în zilele lucrătoare, precum şi dimineaţa, în zilele de sâmbătă, în perioada în care scriitorul american Robert Cormier (1925 – 2000) lucra ca redactor-şef şi editorialist la un ziar.
Războiul ciocolatei este una dintre cele mai citite cărţi pentru tineri, ea fiind predată în şcoli atât în Statele Unite, cât şi în Anglia, Australia, Suedia, Franţa şi Japonia. Cu toate acestea, timp de treisprezece luni, în anii 1972 şi 1973 romanul de faţă a fost respins de şapte edituri importante. Motivul? Era prea complicat, avea un final prea pesimist, avea prea multe personaje, era prea violent, nu se încadra nici ca roman pentru adulţi, fiind prea sofisticat pentru a fi considerat totuşi un roman pentru copii etc.
Principala sursă de inspiraţie a scriitorului pentru acest roman a fost chiar fiul său, Peter, care la un moment dar a refuzat să vândă bomboane de ciocolată în cadrul unei acţiuni anuale care se desfăşura în şcoala lui.
Acestea fiind zise, eu mă declar un cititor fericit căci am avut parte de o lectură savuroasă, uşor de citit şi plină de acţiune şi suspans. O recomand cu mare drag!