Scriitoarea Sabine Clark le dă întâlnire cititorilor cu „Un bărbat irezistibil”, în persoana lui Steve Warwick, un om bogat, chipeş, dar uneori egoist şi răutăcios.
Davina Hastings, eroina cărţii de faţă se află într-un mic avion de opt locuri cu destinaţia insula Lord Howe; aici, tânăra urma să fie menajera familiei Warwick. Prima întâlnire dintre Davina şi Steve a fost una cu scântei, însă toată tensiunea creată s-a estompat atunci când femeia l-a rugat pe bărbat s-o însoţească să fotografieze munţii din jur.
Eroina se căsătorise, fără voia ei, la vârsta de douăzeci de ani, cu un bărbat bine făcut şi arătos, dar mai în vârstă decât ea, respectivul având patruzeci de ani. Acest mariaj nu a ţinut foarte mult aşa că, după această experienţă, femeia şi-a pierdut încrederea în bărbaţi.
La început, ambii protagonişti aveau un comportament dur, rece, distant, care se limita de cele mai multe ori la aruncarea replicilor usturătoare. Timpul le-a rezolvat pe toate şi astfel extremele s-au atras, începând să încolţească în sufletele lor sentimente mai plăcute şi mult mai calde precum dragostea.
La petrecerea dată de mama vitregă, dar şi de bunica lui Steve (petrecere ce a avut drept scop apropierea dintre menajeră şi stăpânul casei), Steve a fost determinat să-şi deschidă bine ochii şi s-o vadă pe frumoasa şi senzuala Davina, aşa cum era ea, o femeie superbă pe care mulţi o doreau. Relaţia celor doi de multe ori a fost umbrită de trecutul femeii, aceasta cu greu şi-a putut recăpăta încrederea în bărbaţi şi dorinţa, puterea de a iubi din nou. Protecţia şi căldura cu care Warwick a tratat toată situaţia a ajutat-o pe eroină să treacă peste şi să-şi încarce bateriile fiind gata oricând să-şi găsească liniştea şi să se bucure de viaţă, în doi, alături de Steve.
O scurtă perioadă de timp petrecută departe de omul iubit, o va determina pe eroină să lase trecutul în spate şi să înceapă o altă viaţă, o altă relaţie alături de Steve. Din relaţia celor doi va prinde viaţă o minune, fructul iubirii lor, o fetiţă pe nume Caroline.
Răsplata durerii şi dezamăgirii suferite în tinereţe de eroină, este iubirea sinceră găsită în braţele lui Steve, iubire care-i va aduce multe bucurii şi fericiri până la adânci bătrâneţi. O poveste frumoasă, cu un final pe măsură, şi o altă carte din colecţia „El şi Ea” (Editura Alcris), care te face să visezi în ultimele zile de vară la iubiri nemuritoare.