Titlul: Viaţă de câine
Autor: Peter Mayle
Editura: RAO
An apariţie: 2013
Număr pagini: 185
Dacă la prima vedere, titlul operei de faţă „Viaţă de câine” de Peter Mayle mă duce cu gândul la un trai greu, la o soartă vitregă, ei bine, romanul nu descrie viaţa nefericită a vreunei persoane bătute de soartă, ci viaţa multicoloră a unui căţel. Da, aţi ghicit chiar patrupedul ne prezintă viaţa sa, devenind un model pentru neamul său şi nu numai.
O simplă poză a câinelui apărută într-o revistă i-a schimbat acestuia viaţa; alte ziare, reviste, echipe de filmat, la care se adaugă scrisori de la necunoscuţi, cu toate i-au bătut la uşă, pentru a-l cunoaşte. Sf. Bernard, sfântul câinilor, l-a protejat pe acest exemplar canin deoarece este posesorul unor însuşiri omeneşti, ştiind să-şi formeze opinii şi să cântărească anumite situaţii.
Încă de la naştere, eroul nostru s-a confruntat cu o mare problemă; sânul mamei era limitat, iar ei, erau treisprezece puiuţi înfometaţi şi dornici să cunoască lumea. Prima a fost mama care a dispărut, apoi unul câte unul, fraţii eroului nostru se îndreptau spre noile lor case.
Toamna a adus atât o schimbare în termometre, cât şi prima partidă de vânătoare alături de Nimrod, stăpânul câinelui. Vânătoarea s-a terminat prost deoarece eroul nostru s-a speriat de focurile de armă într-atât încât s-a pitit sub maşină, spre amuzamentul celorlalţi vânători şi spre groaza şi dezamăgirea stăpânului său.
Deşi vânătoarea a ieşit pe dos, stăpânul i-a mai acordat o şansă patrupedului, în curtea casei. Şi acest experiment a avut acelaşi rezultat şi anume eşecul. Sătul de toanele câinelui, omul l-a urcat în dubiţă, l-a ademenit cu un cârnat, pe care l-a aruncat într-un tufiş, iar în timp ce câinele îşi căuta recompensa, bărbatul s-a făcut nevăzut; astfel, câinele a rămas singur, abandonat.
Grija unui adăpost şi a unei mese, l-au îndemnat pe patruped să apuce primul drum ieşit în cale, drum ce l-a dus în sat. Dacă din băcănie nu s-a putut alege cu nimic, în afară de dojana şefului, care l-a alinat, eroul nostru şi-a astâmpărat foamea cu resturile dintr-un tomberon. După masă, căutarea unui culcuş a fost următoarea grijă. Dacă pe la case nu a fost primit de membrii neamului său, de câini, tufişurile de la marginea pădurii i-au servit drept culcuş.
Norocul îi surâde acestui suflet părăsit şi singuratic deoarece o maşină opreşte în dreptul lui, iar o doamnă îl invită să urce în automobil, apoi îl duce la dânsa acasă. În sfârşit eroul nostru şi-a găsit o familie în care mai erau două căţeluşe.
Noua viaţă a eroului nostru cere şi o schimbare majoră de look, adică spălat şi tuns, apoi un binemeritat loc în casă lângă ceilalţi membri ai familiei. După această schimbare majoră, eroul nostru a primit şi un nume, Băieţelu’, scurt, onest şi funcţional.
Două întâmplări, aparent fireşti, cea cu pisica şi cea cu găinile, se transformă în adevărate motive de amuzament pentru cititori, în timp ce pentru eroul nostru sunt doar alte motive de tensiune. Modul simplu al descrierii, condimentat cu părerile sincere ale Băieţelului cu privire la cele două situaţii critice fac din opera de faţă o sursă de bună dispoziţie pentru publicul larg, şi, în acelaşi timp, o lectură plăcută, simplă, pe placul tuturor.
Fata din vecini, adică o căţeluşă, pe care eroul nostru pusese ochii şi vizita în atelierul unei artiste, în speranţa realizării unui portret, sunt două poveşti cu un final neaşteptat de prost pentru Băieţel, dar care aduc zâmbete pe feţele cititorilor.
Opera de faţă se încheie cu nouă învăţăminte transmise de erou tânărei generaţii canine, pentru a duce o viaţă bună în mijlocul familiei, între care amintesc: Să greşeşti este omenesc. Să ierţi e canin.
Acestea fiind spuse, opera de faţă se remarcă prin faptul că ne este narată chiar de un câine, iar acesta vine să lămurească multe aspecte comportamentale din viaţa canină; poate fi privită ca un dicţionar explicativ canin. O recomand iubitorilor de animale şi nu numai, deoarece limbajul cărţii este simplu, iar acţiunea este plină de scene amuzante, fiind ideală pentru oricine şi oricând.