Titlul: Vrăjitoarea de la Iazul Mierlei
Autor: Elizabeth George Speare
Editura: Grupul Editorial Art
An apariţie: septembrie 2015
Număr pagini: 256
O altă scriitoare, Elizabeth George Speare, o nouă poveste captivantă, „Vrăjitoarea de la Iazul Mierlei”, vin să-i introducă pe tinerii cititori în minunata lume a cărţilor, acolo unde viaţa este colorată în roz, iar oamenii cu sufletul bun mereu sunt apreciaţi şi câştigă.
Opera de faţă debutează cu prezentarea călătoriei cu corabia „Delfinul”, pe fluviu, Într-o dimineaţă de la jumătatea lui aprilie 1687, a eroinei Kit Tyler; tânăra în vârstă de şaisprezece ani se îndreaptă spre Wethersfield, locul unde stau unchiul şi mătuşa sa.
Pentru perioada secolului al XVII-lea, faptul că o copilă, în cazul nostru Kit, ştia să înoate şi să citească era uimitor pentru cei din jur, pasagerii de la bordul corabiei. Din faptele copilei putem deduce că eroina avea calităţi demne de invidiat, care depăşeau cu mult tiparul femeii anilor 1687.
După moartea bunicului, Kit a fost nevoită să vândă tot ce-i rămăsese: terenuri, casa, sclavii şi chiar mobila, pentru a achita toate datoriile. Rămasă singură pe lume şi fără vreun ajutor, micuţa a decis să meargă la sora mamei sale. Şi-a strâns toate lucruşoarele rămase în şapte cufere, a urcat pe un vas şi dusă a fost. Dar, ca această călătorie să aibă loc, tânăra a fost nevoită să o vândă pe negresa care o slujea.
Mătuşa Rachel Wood avea două fetiţe, pe Mercy şi Judith. Pentru acestea despachetarea cuferelor verişoarei lor a adus multă bucurie căci fetele nu mai văzuseră niciodată atâta bogăţie şi frumuseţe: rochii, jupoane, papuci sau bonete, toate acestea reprezentau o exclusivitate pentru ochişorii curioşi ai celor două surori.
Viaţa în casa familiei Wood era total paralelă cu traiul cu care era obişnuită micuţa Kit; aici, nu existau servitori aşa că toate treburile gospodăreşti trebuiau săvârşite de membrii familiei; torsul, gătitul, săpatul şi chiar curăţenia erau treburi zilnice şi la îndemâna oricui. Bine, nu chiar a oricui ci doar a celor ce erau învăţaţi cu munca, nu cum este cazul lui Kit, ce fusese obişnuită şi crescută cu servitori.
Cunoaşterea alfabetului, deci citirea o va ajuta enorm pe Kit în noua sa viaţă; adolescenta le va împărtăşi cunoştinţele sale copiilor nevoiaşi, iar pentru munca depusă va primi chiar o leafă: Fiecare copil plăteşte patru pennies pe săptămână. Uneori în loc de bani, plătesc cu ouă, cu lână sau alte lucruri dintr-astea. Astfel, tânăra Kit îşi va putea ajuta noua familie căci la treburile gospodăreşti nu se prea pricepe deloc. Fiecare produs primit este ca o mană cerească pentru familia Wood.
Dorinţa lui Kit de a transforma o poveste într-o piesă de teatru în care elevii erau personajele principale, s-a dovedit a fi o alegere proastă care i-a pus slujba de învăţătoare în mare pericol. Cu lacrimile pe faţă, adolescenta a alergat cât au ţinut-o picioarele spre Lunca Mare, un loc splendid, cu aer curat şi verdeaţă cât vezi cu ochii. Aceasta va fi şi ziua în care eroina noastră are un contact direct cu Hannah Tupper, bătrânica despre care verişoara sa îi spusese că-şi duce traiul singurică, departe de ceilalţi locuitori, doar cu pisicile şi caprele sale şi despre care oamenii susţin că-i vrăjitoare. În casa acestei bătrâne, Kit a găsit o mâncare caldă, o vorbă bună şi linişte sufletească cum nu mai întâlnise nicăieri de când poposise pe meleagurile de aici.
Kit poate fi privită ca pe un profet care împarte în jurul său numai bucurii; adolescenta îi face zilele mai frumoase bătrânei Hannah cu ajutorul vizitelor ei şi al convorbirilor fără limite, dar şi micuţei Prudence îi aduce o schimbare în viaţă căci o învaţă să scrie şi să citească.
O boală necunoscută a pus stăpânire pe copiii satului. Unii mai fragili chiar au pierdut lupta cu viaţa spre disperarea părinţilor, care catalogau totul ca fiind un blestem căzut asupra lor din cauză că au adăpostit pe meleagurile lor un quaker, pe bătrâna Tupper.
Însetaţi de răzbunare, bărbaţi şi femei au pornit spre Luncă, spre casa presupusei vrăjitoare cu gândul de a-i pune cap, însă mai aprigă din fire Kit le-a luat-o înainte şi astfel a salvat-o pe bătrâna doamnă de furia oamenilor. O noapte întreagă adolescenta a stat cu femeia. S-au ascuns pe unde au putut ca nu cumva oamenii să dea de ele. Ziua următoare a venit şi cu barca de salvare – la propriu – pentru Hannah. „Delfinul” se zărea pe fluviu aşa că nu a mai fost decât un pas până la urcarea bătrânei la bordul vasului, acolo unde prietenul său Nat îi va ţine companie, dar şi pisica sa, fără de care femeia nu a dorit să urce pe „Delfin”.
Prietenia dintre Kit şi presupusa vrăjitoare nu a fost privită cu ochi buni de localnici şi astfel adolescenta a ajuns să fie arestată, urmând să-şi primească pedeapsa binemeritată. I se va tăia nasul, urechea sau va fi însemnată cu fierul încins? Acest răspuns îl veţi descoperi singuri, citind romanul „Vrăjitoarea de la Iazul Mierlei”.
Acţiunea operei de faţă se întinde pe durata unui an, iar finalul este unul fericit şi vesteşte o dublă nuntă: John Holbrook şi Mercy şi William Ashby şi Judith; în timp ce Kit ia în serios propunerea de a părăsi casa mătuşii sale şi de a porni pe drumul vieţii alături de Nat.
Din confesiunile autoarei constatăm că anumite personaje din opera de faţă au existat în carne şi oase, aşa cum este cazul lui Sir Edmond Andros, guvernatorul regal, căpitanul Samuel Talcott, magistratul, Eleazer Kimberley. Lunca Mare se întinde în continuare, liniştită, de-a lungul fluviului şi al ruinelor unui depozit, marcând locul unde se afla cândva un port fluvial.
Acestea fiind spuse, nu-mi rămâne decât să vă urez „lectură plăcută”, căci niciodată cărţile nu ne vor oferi momente de publicitate lungă şi plictisitoare!
Roxana Baciu a zis
Am citit și eu cartea și mi-a plăcut foarte mult. Felicitări pentru recenzie și lectură plăcută și ție! >:D<
Uite și recenzia mea aici: http://thoughts-about-books.blogspot.ro/2016/02/vrajitoarea-de-la-iazul-mierlei.html