Titlul: Vulturul însângerat
Autor: Craig Russell
Editura: Rao
An apariţie: 2007
Număr pagini: 384
Un fost poliţist corupt, o prostituată ucisă cu sânge rece, o altă victimă decedată cu patru luni în urmă, fără nici un numitor comun cu cea de-a doua tânără decedată şi un sociopat care îşi asumă responsabilitatea celor două crime prin e-mailuri trimise organelor de poliţie. Acestea sunt ingrediente ale romanului „Vulturul însângerat” de Craig Russell, o operă grozav de potrivită pentru cititorii însetaţi de acţiune.
Încă de la începutul lecturii, cititorii sunt puşi în faţa unei morţi violente şi înspăimântătoare: o tânără de vreo douăzeci şi cinci, treizeci de ani şi-a găsit sfârşitul într-un pat cu încheieturile mâinilor şi cu gleznele întinse, legate de picioarele patului, şi cu abdomenul sfâşiat în mod grotesc. Fusese tăiată şi despicată pe piept, iar coastele îi fuseseră rupte şi scoase în afară, semănând acum cu suprastructura unei bărci. Albeaţa oaselor strălucea în mijlocul unei mase de carne crudă şi de viscere întunecate. Două bucăţi de ţesut sângeriu, întunecat – plămânii -, acoperite cu o spumă însângerată, îi fuseseră puse pe umeri. În urma acestui măcel nu s-au înregistrat martori, ceea ce îngreunează considerabil munca detectivilor în frunte cu Fabel.
Viaţa victimei a fost cufundată într-un mister, nimeni nu-i ştie adevăratul nume, însă câţiva o ştiau ca Monique; camera sa se asemăna într-o oarecare măsură cu cea a unei prostituate, însă nu se ştie dacă şi victima practica această meserie, în timp ce apartamentul în care locuise fusese închiriat de la un fost ofiţer din cadrul forţelor speciale ale poliţiei. La rândul său, bărbatul a susţinut că nu-i ştie adevărata identitate a chiriaşei sale.
Cu câtva timp în urmă, o altă tânără, Ursula Kastner, avocat de douăzeci şi nouă de ani, a fost găsită moartă. Atât după moartea avocatei cât şi a lui Monique anchetatorii au primit un e-mail înfricoşător care i-a dus cu gândul că expeditorul poate fi chiar el, criminalul.
Dacă la prima vedere, anchetatorii nu au găsit asupra victimei nici un semn care i-ar fi putut ajuta să-i afle adevărata identitate, o rană de glonţ pe partea superioară a coapsei drepte, făcută în urmă cu cinci, zece ani ar fi putut reprezenta cheia cazului, cu condiţia ca victima să se fi tratat într-un spital şi nu în particular.
La prima vedere, modul în care au fost asasinate cele două femei părea a fi rezultatul unui criminal diabolic, cu o minte bolnavă, însă cercetările anchetatorilor au deschis o nouă ipoteză; victimele au fost ucise într-un mod aproape identic cu un ritual al vikingilor şi anume Vulturul Însângerat (de aici şi titlul operei de faţă).
Ziarista Angelika Blüm, zile la rând a încercat să ia legătura cu Fabel, însă fără succes. Fiind o adevărată ameninţare pentru criminalul în serie, acesta a decis să-i pună capăt şi acesteia. Dându-se drept Fabel şi utilizând o insignă falsă, bărbatul a intrat în casa ziaristei unde a şi omorât-o. Cum era de aşteptat după terminarea masacrului, criminalul şi-a făcut timp şi pentru a trimite vestitul e-mail organelor de poliţie înştiinţându-i că încă o doamnă i-a căzut pradă, victima mea era o femeie care vorbea prea mult. Faptul că asasinul îşi face timp şi pentru trimiterea scrisorii electronice denotă că acesta este stăpân pe situaţie şi pe ceea ce face.
În urma mai multor analize, anchetatorii au descoperit cine este de fapt Monique. Adevăratul său nume este Tina Kramer şi făcea parte din Polizei Niedersachsen, din Hanovra. Era Schutzpolizei Kommissarin. Din ce-am putut afla, era originară din Hamburg şi – fiţi atenţi – era detaşată la bundeskriminalamt; mai precis, la BAO, aici, în Hamburg.
Neputând dormi, Fabel a ieşit din apartamentul său, luând drumul spre locuinţa Angelikăi. Dezordinea găsită în casa victimei l-a pus pe acesta pe gânduri, iar şocul cel mare a fost dat de întâlnirea de gradul zero cu presupusul criminal chiar în casa decedatei. Deşi, am crezut că criminalul îi va face felul eroului nostru, ei bine, acest lucru nu s-a întâmplat, suspectul mulţumindu-se doar cu trimiterea lui Fabel în lumea viselor pentru câteva clipe, timp în care necunoscutul s-a făcut nevăzut.
Momentul în care Ana, poliţist, s-a trezit cu John MacSwain la uşa locuinţei sale mi s-a părut genial, ridicându-mi tensiunea. Oare ce sentiment a străbătut-o pe tânără în clipa în care a dat cu ochii de omul pe care-l urmărea şi cu care s-a întâlnit, întâlnire în care Ana a jucat rolul agentului sub acoperire.
Multe crime, mult sânge vărsat şi tot atâţia suspecţi. Cap-coadă opera este genială, cu mult suspans şi acţiune pe măsură, însă finalul nu m-a atras în mod deosebit deoarece m-a lăsat în aer, neştiind sigur ce s-a întâmplat cu Vitrenko dar nici cu MacSwain. Oare vestita afirmaţie a criminalului: Mă poţi opri, dar nu mă vei prinde niciodată să fie o lege pentru acesta? Pentru a descoperi mai multe picanterii, vă îndemn la lectură! Sigur nu veţi regreta alegerea!